Piața Locală “Bunătăți din Ceica”, locul unde producătorii locali își întâlnesc clienții fideli!
Această primă ediție a suscitat un viu interes din partea comunității locale, dar și a celor de mai departe, venind cu o ofertă variată și pe măsură destinată celor interesați de achiziționarea de produse alimentare locale, proaspete și savuroase.
Bunătăți din Ceica – Deschiderea oficială!

Consiliul Local și Primăria Comunei Ceica, împreună cu întreaga comunitate, vă invită miercuri, 2 octombrie, cu începere de la ora 7:00, la evenimentul de lansare a proiectului ”Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Ceica, Județul Bihor”, ce va avea loc în incinta Pieței Agroalimentare, nr. 194 A, Ceica.
”Bunătăți din Ceica”, cea mai nouă piață locală de tip lanț scurt de aprovizionare din județul Bihor își deschide porțile!
”Bunătăți din Ceica” este o piață locală de tip lanț scurt de aprovizionare cu alimente, ce aduce laolaltă agricultori, fermieri și artizani alimentari din Comuna Ceica și din împrejurimi, oferindu-le posibilitatea de a propune roadele muncii lor către toți cei care își doresc să consume produse alimentare realizate prin metodele tradiționale ale zonei noastre.